|
|
||
|
|
Atelierul Kult se doreşte a fi un site-cenaclu de literatură ficţională fantastic, SF, horror care se adresează tuturor celor pasionaţi de acest gen larg. O mulţime de cenacluri virtuale cu predilecţie de limbă engleză au deschis deja calea şi o bună parte dintre ele s-au consacrat, aducând laolaltă zeci sau chiar sute de membri din lumea întreagă, ajutându-i să treacă de la amatorism la profesionalism. Chiar dacă piaţa de literatură română nu oferă aceleaşi oportunităţi ca şi cea engleză, şanse de reuşită există şi acest site îşi propune să le mărească, oferind scriitorilor, criticilor şi editorilor un spaţiu de intersectare neutru, uşor accesibil, lipsit de inhibiţii. Grupul Kult activează începând din primăvara anului 1998, membri de bază fiind bucureşteni. Cele trei antologii de grup două publicate, cea din urmă în căutarea unui editor pot fi considerate un succes, limitat în principal de lipsa de timp a membrilor. Alte grupări, cenacluri ori persoane activează mai mult sau mai puţin organizat în toată ţara: la Iaşi, Brăila, Ploieşti, Satu-Mare, Timişoara, Cernavodă, Craiova etc. Un cenaclu virtual oferă, din punctul nostru de vedere, un spaţiu comun de manifestare. Atelierul Kult este un site privat, non-profit, pe care iniţiatorii săi doresc să-l gestioneze într-un mod cât mai pragmatic, profesionist şi imparţial. Administratorii cenaclului au dovedit până în prezent că deţin forţa financiară şi organizatorică necesare antologării, publicării şi distribuirii rezultatelor literare de calitate evident, toate acestea la o scară relativ redusă. Primul dintre scopurile noastre este acela de a edita anual un volum bazat pe creaţia membrilor acestui atelier. Cel de-al doilea ţel constă în facilitarea formării şi / sau dezvoltării scriitorilor pe termen lung într-un mediu concurenţial şi productiv. Al treilea obiectiv are în vedere apropierea pe baze strict profesionale dintre cele categoriile menţionate anterior: scriitori, critici şi editori. Orice persoană poate deveni membru al atelierului, indiferent de vârstă, sex, religie, rasă ori orientare politică. Activitatea cenaclului, dinamica şi orientarea lui cad aproape în totalitate în seama membrilor, atât timp cât se respectă un set simplu de reguli, după cum urmează: Administratorii Atelierului Kult îşi fac o datorie de onoare în a veghea cu stricteţe la respectarea acestor reguli.
Cu prietenie, |
|
||||||||||||||
![]() |
||||||||||||||||
Folosirea numelui KULT a fost făcută cu acordul lui Costi Gurgu Site copyright © 2003 Bogdan Bucheru Webmaster — Cătălin Sandu |
||||||||||||||||